Articole

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«Mă găseam într-una dintre străduţele de lângă Porta Palazzo. Mergeam acolo să căutăm de lucru pentru că la 12-13 ani eram majori şi trebuia să ne câştigăm existenţa.
Acela nu era locul cel mai potrivit pentru un preot, dar don Bosco îi cunoştea câte puţin pe toţi şi nu prea făcea caz de etichetă. Eu l-am întâlnit acolo.
Când m-a văzut mi-a venit în întâmpinare ţinând în mână o nucă şi privindu-mă fix în ochi. Avea un zâmbet şiret… şi buzunarele îi erau întotdeauna pline de arahide, castane, nuci, migdale şi alte bunătăţi. Mergea să se aprovizioneze pe la negustori şi după aceea se învârtea printre bănci şi acrobaţi, în căutare de… tinere mierle.
A venit la mine şi a spart nuca, aşa, între două degete, apoi mi-a dat să mănânc miezul.
– Ce faci aici?
– Aştept să găsesc ceva de muncă.
– Ce ştii să faci?
– Câte puţin din orice. Învăţ repede.
– Părinţii tăi cu ce se ocupă?
– Au murit de mult.
Când a aflat de situaţia mea, don Bosco a rămas puţin pe gânduri, mestecând ceva, apoi m-a prins de umăr, cum am văzut că făcea şi cu alţii, şi m-a întrebat:
– Nu ţi-ar plăcea să vii la mine?
– Ce să fac?
– Să stai: să înveţi ceva, o meserie.
– Şi încă cum, bineînţeles că aş fi bucuros.
– Atunci vino, nu-i departe.
M-am luat după el ca un căţeluş.

Ajunşi la poartă, înainte de a traversa curtea, a strigat cu putere:
– Mamă, vino repede. Vino să vezi cine e aici.
A chemat-o ca şi cum ar fi fost vorba de o rudă, un fiu sau un prieten drag ce le sosise în casă. Apoi l-a strigat pe Domenico. În acele momente dragi eu i-am cunoscut pe mama Margherita şi pe Domenico Savio, cu care eram de-o vârstă şi venise cu trei sau patru săptămâni înaintea mea.
Din clipa aceea, Oratoriul a devenit casa mea, şi don Bosco tatăl meu.
Viaţa la Oratoriu! Câtă fericire! Ar fi imposibil să o pot uita! Mie mi-a mers foarte bine, mai bine decât multor altora şi vă voi spune imediat de ce.
Don Bosco avea obiceiul să pună câte un băiat bun să facă pe îngerul păzitor pentru alt băiat mai neascultător şi «vioi», iar eu eram unul dintre aceştia, dacă am avut norocul să aibă grijă de mine tocmai Domenico.
Ne împrietenisem atât de mult, că mergeam tot timpul să-l caut; mă ţineam după el, mă jucam şi învăţam cu el… Iar Domenico mă ajuta în toate, îmi dădea sfaturi, cu condiţia să mă comport cum se cuvine, şi să nu mai fac ştrengării ca pe vremea când dădeam târcoale pe la Porta Palazzo. Eram ca doi fraţi.

Angajamentul zilei

De cine voi avea grijă astăzi?

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

Pe 30 octombrie trebuia să fiu în seminar. Puţinele lucruri pe care le aveam erau pregătite. Spre dimineaţă, foarte devreme, am plecat înspre Chieri şi, în seara aceleiaşi zile, intram în seminar.

Am salutat superiorii, m-am urcat în cameră pentru a-mi pregăti patul şi, împreună cu prietenul meu Garigliano, am făcut, de curiozitate, un lung ocol prin dormitoare şi holuri, prin curte. De pe un zid un ceas solar ne-a dat primul salut. Avea înscrise aceste cuvinte: „Afflictis lentae, celeres gaudentibus horae” (Pentru cei mâhniţi timpu-i zăbavnic, pentru cei ce se bucură e grăbit.). I-am spus lui Garigliano:
– Iată programul nostru! Să fim veseli, şi timpul va trece în grabă. Să ne împlinim mereu datoriile!

Angajamentul zilei

Răspunde sincer și acționează dacă este cazul: tu îți umplii timpul sau ți-l organizezi?

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

În primii patru ani. de când am plecat din satul meu, a trebuit să învăţ pe cont propriu cum să mă port cu colegii. În mintea mea i-am împărţit în trei categorii: buni, indiferenţi şi răi. Pe cei răi, de îndată ce-i depistam, îi evitam cu stricteţe şi pentru totdeauna. Indiferenţii mi-i apropiam, dacă era nevoie, şi-i tratam cu respect. Pe cei buni încercam să mi-i fac prieteni şi îi tratam cu familiaritate.
La început, în oraş, nu cunoşteam pe nimeni. Mă ţineam, aşadar, la o oarecare depărtare faţă de toţi. A trebuit, totuşi, să lupt pentru a nu deveni sluga nimănui. Unul vroia să mă ducă la teatru, un altul să-mi joc banii, un altul să înot în râu. Un ins vroia să mă atragă într-o bandă care fura fructe din grădini şi de pe câmp. Un oarecare a fost aşa de neruşinat, încât mi-a cerut să fur un lucru de valoare din casa gazdei. M-am descotorosit de aceşti colegi fără caracter evitând cu rigurozitate tovărăşia lor îndată ce, uşor-uşor, descopeream din ce aluat sunt făcuţi. Spuneam tuturor că mama mă încredinţase gazdei şi că, din dragoste pentru mama, nu puteam să merg nicăieri fără permisiunea doamnei Lucia.
Această dependenţă voluntară de doamna Lucia mi-a adus şi o valoroasă sumă de bani. Văzând că se poate încrede în mine, mi l-a încredinţat pe fiul ei. Era o fire neastâmpărată, îi plăcea foarte mult joaca şi foarte puţin să înveţe. Chiar dacă era cu o clasă înaintea mea, mama sa m-a rugat să fac cu el ore de pregătire.
L-am tratat ca pe un frate. Cu blândeţe, jucându-mă cu el, am reuşit să-l duc în biserică să se roage. În şase luni a devenit un altul. La şcoală a reuşit să-şi mulţumească profesorii şi să ia note bune. Mama sa a fost aşa de mulţumită, încât mi-a anulat chiria lunară.

Angajamentul zilei

Distanța nu trebuie să fie un element care să „răcească” prieteniile.
Azi voi fi mai aproape de prieteni – chiar și online!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

În timp ce intram la clasă, mulţi preferau să joace lapte acru. Elevii cei mai dozordonaţi şi mai puţin silitori erau campionii acelui joc periculos. Un băiat, venit de puţin timp, de vreo 15 ani, în acea dezordine se aşeza liniştit în bancă, deschidea cărţile şi învăţa. Se părea că nici nu aude gălăgia.
Câte unul a început să-l privească chiorâş. Mai îndrăzneţ decât ceilalţi, cineva s-a dus aproape de el, l-a prins de mână şi i-a strigat:
– Vino să joci şi tu lapte acru.
– Nu ştiu. Nu am mai jucat aşa ceva, i-a murmurat.
– Vei învăţa acum. Ori vii, ori te fac să vii luându-te la palme.
– Poţi să mă loveşti dacă vrei, dar eu nu vin.
Prost crescut, celălalt l-a apucat de o mână şi, după aceea, i-a ars două palme care au răsunat în toată şcoala. Mi-am simţit sângele fierbând în vine. Aşteptam ca cel jignit să se răzbune pe drept, cu atât mai mult cu cât era mai înalt şi mai puternic. În schimb, nimic. Cu faţa roşie, aproape vânătă, i-a aruncat o privire compătimitoare acelui nemernic şi i-a spus:
– Eşti mulţumit? Acuma lasă-mă în pace. Te iert.
Am rămas impresionat: atitudinea lui era eroism adevărat. Am încercat imediat să aflu numele acelui tânăr: era Luigi Comollo, “băiatul sfânt”.

Din acel moment l-am avut mereu ca prieten apropiat. Pot să zic că de la el am învăţat să trăiesc ca un adevărat creştin. Ne-am înţeles şi stimat de la început. Aveam nevoie unul de celălat: eu de ajutorul spiritual, el de cel material. Este adevărat că Luigi, foarte timid, nu îndrăznea nici măcar să se apere împotriva insultelor şi a răutăţii celorlalţi. Eu, în schimb, pentru curaj şi putere eram respectat de toţi, chiar şi de cei mai mari decât mine.
Într-o zi, câţiva vroiau să-l înjosească şi să-l umilească pe Luigi şi pe Antonio Candelo, un alt băiat cumsecade. Am strigat să-i lase în pace dar nu m-au ascultat. Au început să zboare insulte, şi eu:
– Cine mai înjură o dată va trebui să-şi facă socotelile cu mine!
Cei mai înalţi şi mai needucaţi au făcut zid înaintea mea, în timp ce două palme plesniră pe faţa lui Luigi. N-am mai văzut nimic înaintea ochilor, m-am lăsat prins de mânie. Pentru că nu puteam să iau în mână un băţ sau un scaun, am strâns cu mâinile de umeri pe unul dintre ei şi, folosindu-l ca pe o măciucă, am început să-i lovesc pe ceilalţi. Patru au căzut la pământ, ceilalţi au fugit urlând.
Chiar atunci a intrat profesorul şi, văzând mâini şi picioare fluturând în mijlocul unui vacarm ca din cealaltă lume, a început să ţipe şi să împartă palme în dreapta şi în stânga.
Liniştită un pic furtuna, a cerut să i se povestească cauza dezordinii şi, aproape fără să ne creadă, a cerut să repet scena. Atunci a început să râdă; râseră şi ceilalţi iar profesorul a uitat să mă pedepsească.

Dar o lecţie tot mi-a dat-o Luigi, imediat ce a reuşit să-mi vorbească între patru ochi.
– Ioan, mi-a spus, puterea ta mă înspăimântă. Dumnezeu nu ţi-a dat-o ca să faci rău colegilor. El vrea să iertăm, să ne iubim, să facem bine celor care ne vor răul.
Avea o bunătate, într-adevăr, de necrezut. Am sfârşit abandonându-mă cuvintelor sale şi m-am lăsat condus de el.

Angajamentul zilei

Noi avem talente și capacități ce abia așteaptă să fie descoperite și folosite pentru a face binele.
Eu ce fac cu ele? Le folosesc pentru a face binele?

 

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Pe 5 iunie 1841, Giovanni Bosco este hirotonit preot de către arhiepiscopul oraşului Torino, Luigi Fransoni. Devine «don Bosco», un tânăr ce-şi caută drumul în viaţă. Nu este un fel de a spune. Potrivit unei statistici din 1831, la Torino la o populaţie de 117.072 de locuitori sunt 851 de preoţi, adică unul la 137 de persoane. Prea mulţi. Să ajungi preot pe vremea aceea însemna să rişti să nu găseşti de lucru. Preocuparea atâtor tineri preoţi era aceea de a căuta un loc de muncă, de a începe o carieră. Mulți deveneau «preoţi de familie», învăţători sau funcţionari comunali. Unii se dedau politicii şi vieţii de cafenea; tăifăsuind printre pahare, ei puneau ţara la cale în anturajul bârfelor de tot felul.

Ajuns preot, ce va face oare don Bosco? El vrea să se consacre tinerilor săraci şi dezmoşteniţilor soartei, dar aceştia nu se află la uşa lui să stea să-l aştepte. Cum era obiceiul pe vremea aceea, atunci când un preot vrednic şi sărac absolvea seminarul, prietenii făceau tot ce la stătea în putinţă să-i găsească un post bun. O familie de nobili genovezi îl solicită astfel pe Giovanni ca preceptor. În acelaşi timp, i se propune să fie capelan la Morialdo. 

Intervenţiile în favoarea lui don Bosco sunt caracterizate de preocuparea de a fi bine retribuit, salariul său urmând să recompenseze eforturile financiare făcute de familia sa pentru a-l da la şcoală. Dar mama Margherita i-a vorbit cu duritate mezinului său: «Dacă din nenorocire vei ajunge bogat, eu nu voi mai pune niciodată piciorul în casa ta» (MB. 1,296). Această adevărată creştină înţelege că dacă Giovanni al ei se va folosi de slujba de preot ca să se îmbogăţească, va fi un ratat.
Ca să-şi curme ezitările, don Bosco merge la Torino să se sfătuiască cu don Cafasso şi-l întreabă: «Ce trebuie să fac?» Iar preotul acela cu doar patru ani mai mare decât el, îi răspunde: «Lăsaţi totul şi mergeţi la Colegiu – continuați să studiați, învăţaţi să fiţi preot cu adevărat». Nici acesta nu este un fel de-a spune. Cine ieşea din seminar, cu greu ştia să-şi îndeplinească cum se cuvine obligaţiile de preot, în noile vremuri.

Angajamentul zilei

De azi voi încerca să trăiesc în adevăt pentru a fi un adevărat fiu, un adevărat elev, un adevărat prieten!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Într-o joi, pe când mama era la târg, Giovanni a vrut să caute ceva în dulap. Era mic şi trebuia să se ridice în vârful picioarelor. Pe raft, printre alte lucruri, se afla vasul de teracotă plin cu ulei şi ţinut acolo tocmai pentru a nu fi la îndemâna copiilor. Giovanni îl atinse din greşeală şi vasul a căzut, s-a spart şi tot uleiul s-a împrăştiat pe jos. Băiatul n-a mai putut salva nimic, oricât se strădui. Atunci, negru de supărare, îl căută pe Giuseppe şi-i spuse:
– Am spart vasul cu ulei, dar n-am făcut-o dinadins. Împrumută-mi cuţitul tău.
Îşi alese o creangă din gard şi o curăţă bine. Apoi se duse să-şi aştepte mama pe drum. De cum o zări, alergă spre ea şi-i spuse:
– Mamă, merit o bătaie azi, am spart fără voie vasul cu ulei –, şi-i dădu vergeaua.
– Sunt bucuroasă că nu ai venit să-mi spui minciuni. Dar fii mai cu băgare de seamă pe viitor, căci uleiul costă scump –, răspunse mama, privindu-şi cu drag fiul cu suflet atât de curat (MB. 1,73).

Angajamentul zilei

Azi voi fi sincer cu mine și cu ceilalți!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Oratoriul nu avea încă un loc stabil. Odată cu revenirea timpului frumos, în camerele din casa Moretta unde făceam Oratoriul în acelle zile, băieţii fac o gălăgie de nedescris și vecinii protestează. La 50 metri distanţă don Bosco reuşeşte să închirieze o pajişte de la doi fraţi pe nume Filippi. Amplasează în mijloc un fel de hangar pentru a păstra în el echipamentele de joacă. În jurul acestuia, în fiecare duminică, aleargă şi se distrează peste 300 de băieţi.
«Pentru spovedanie procedam astfel: dis de dimineaţă, în zilele de sărbătoare, mergeam pe câmp, unde eram deja aşteptat de o sumedenie de băieţi. Mă aşezam pe malul vreunui şanţ şi-i ascultam pe toţi cei ce vroiau să se mărturisească. Restul se pregăteau pentru spovedanie sau, după săvârşirea tainei, îi mulţumeau lui Dumnezeu».
Pe la zece, un băiat bate cu mândrie într-o tobă militară. Tinerii se încolonează. Apoi sună trompeta lui Brosio, un bersalier prieten cu don Bosco. Şi pornesc: spre sanctuarul «Consolata» sau Muntele Capucinilor. Acolo don Bosco oficiază Liturghia, după care le dă micul dejun.

Don Lemoyne, în cel de-al doilea volum al Memoriilor Biografice, scrie mărturia lui Paolo C., care a frecventat Oratoriul «pe câmpul Filippi», şi a mers cu grupul la Muntele Capucinilor. Reproducem un fragment:
«Se slujeşte Liturghia şi numeroşi tineri se înghesuie să primească Sfânta Împărtăşanie. După o scurtă predică şi câteva cuvinte de mulţumire Domnului, merg cu toţii în curtea mânăstirii să mănânce. Eu m-am retras aşteptând să mă alătur lor la plecare, când don Bosco s-a apropiat de mine şi mi-a vorbit astfel:
– Pe tine cum te cheamă?
– Paolino.
– Ai mâncat?
– Nu, domnule.
– De ce?
– Pentru că nici nu m-am spovedit nici nu m-am Împărtăşit.
– De nici una nu-i nevoie ca să poţi mânca.
– Atunci ce trebuie să fac?
– Nimic altceva decât să ai poftă de mâncare şi voinţă să vii să-ţi iei porţia.
Acestea fiind spuse mă conduse la coşul cu merinde din care mi-a dat pâine şi fructe din belşug.
Când ne-am coborât de pe munte, am prânzit iar după-amiaza ne-am întors pe câmp unde am luat parte cu bucurie la toate jocurile până noaptea. Ani de zile după aceea, n-am mai părăsit Oratoriul şi pe minunatul don Bosco, care a făcut atâta bine sufletului meu… Câte neplăceri a înfruntat, câtă răbdare a trebuit să aibă… pentru a-i reda Domnului unele suflete, iar când reuşea să-i facă pe băieţi mai buni, se bucura enorm, căci nu-i păsa de nici o suferinţă în efortul lui de a face binele» (MB. 2,387).

Angajamentul zilei

Azi mă voi bucura de tot ceea ce viața îmi va oferi și îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru tot!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«La nouă ani am avut un vis. Se făcea că mă aflu pe lângă casă, într-o curte mare, unde se jucau mulţi băieţi. Unii râdeau, alţii se zbenguiau şi câţiva înjurau. Auzind cuvintele acelea urâte, m-am aruncat în mijlocul lor şi am încercat să-i fac să tacă.
În clipa aceea, s-a ivit însă ca din pământ un bărbat îmbrăcat fastuos, cu o mantie albă pe umeri ce-i cădea până la pământ. Avea chipul atât de luminos, încât nu puteam să-l privesc. El m-a strigat pe nume şi mi-a poruncit să mă aşez în fruntea acelor băieţi. A adăugat:
Trebuie să ţi-i faci prieteni cu bunătate si cu dragoste, nu sărind la bătaie. Haide, vorbeşte-le şi arată-le că păcatul e un lucru rău şi prietenia faţă de Domnul e nepreţuită.
Îngrozit şi zăpăcit de vorbele sale, i-am răspuns că eu sunt un băiat sărac şi neştiutor, incapabil să le vorbesc de religie acelor derbedei.
În clipa aceea, băieţii au încetat cu jocul, râsul, şi ocările, şi s-au adunat cu toţii în jurul celui ce-mi vorbea. Aproape fără să-mi dau seama ce fac, l-am întrebat:
– Cine sunteţi de-mi cereţi lucruri imposibile?
– Tocmai pentru că ţi se par imposibile şi te simţi neputincios în faţa lor – răspunse el – va trebui să le realizezi fiind ascultător şi deschizându-ţi mintea în faţa ştiinţei.
– Dar cum pot eu să devin învăţat?
Am să ţi-o arăt eu pe cea care te va îndruma. Cu ajutorul ei devii înţelept, fără ea chiar un savant e un biet neştiutor

Angajamentul zilei

Azi voi folosi bunătatea ca o carte de vizită pentru toate persoanele pe care le voi întâlni, iar atunci când voi simți că sunt la limită, voi cere ajutor de Sus!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«Aveam doar patru ani. Într-o zi ne-am întors eu şi Giuseppe de la câmp arşi de sete, căci era o vară caniculară. Mama merse să scoată apă din fântână şi-i dădu să bea fratelui meu. Eu crezând că îl privilegiază, m-am încăpățânat şi când mama mi-a turnat apă, am făcut semn că nu mi-e sete. Mama, fără să spună un cuvânt, puse ulciorul de-o parte. Atunci eu, cu un firicel de glas, am întrebat-o:
– Mamă, îmi dai şi mie puţină apă?
– Credeam că nu ţi-e sete.
– Mămico, iartă-mă.
– Aşa-i mai bine.
Se duse după apă şi îmi turnă zâmbind».

Această întâmplare nu se află în Memoriile lui Don Bosco. O povesteşte Giovanni B. Francesia, care afirmă: «Aşa am auzit-o deseori de la însuşi don Bosco»

Angajamentul zilei

Azi voi încerca să nu fiu invidios!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Don G.B. Francesia alături de don Lemoyen – istoricul congregației saleziene.

don Bosco ne povestește

Giovanni Battista Francesia (1838-1930) – Battistin pentru prietenie – l-a cunoscut pe don Bosco in 1850, într-o zi de toamnă, când don Bosco, după o zi plină de jocuri și rugăciune, distribuia castane. În 1852 a intrat ca intern la Valdocco. Din 1854, la doar 17 ani, a predat în gimnaziul intern. Printe elevii săi se numără și Dominic Savio.

Fragmentul ce urmează este din Teresio Bosco – Istoria unui preot – și redă un episod din perioada epidemiei de holeră (1855):

Francesia îşi aminteşte: «De multe ori, eu însumi, tânăr preot pe atunci, trebuia să-i conving pe bătrâni să meargă la spital. Or să mă omoare! – exclamau speriaţi. Ce spuneţi? Dimpotrivă. Vă veţi simţi foarte bine. Şi apoi eu am să fiu acolo să vă ajut –. Aşa spui? Atunci du-mă unde crezi că-i mai bine».

Dar bietul Batistin n-a prea avut timp de prea multe satisfacții, în acele zile. S-a îmbolnăvit de holeră chiar mama lui. Atunci când a aflat, a lăsat totul la o parte şi a fugit acasă. A găsit-o într-o stare foarte gravă. S-a întors în grabă la Oratoriu şi l-a implorat pe don Bosco să se ducă să o împărtăşească. Locuia în faţa bisericii Consolatei. Don Bosco, trecând prin faţa statuii Preacuratei care se înălţa în mijlocul pieţei, i-o arătă lui Batistin şi îi spuse: «Ea o va vindeca fără doar şi poate pe mama ta dacă îi promiţi să-ţi consacri viaţa Ei, atunci când vei fi preot, să ajuţi lumea să O cunoască, să O cinstească şi să O iubească». Francesia a acceptat pactul. Au urcat împreună scara ce ducea spre camera bolnavei. Don Bosco a împărtăşit-o şi i-a adus alinare. Apoi veni medicul, şi ca singur tratament a scos sânge de cinci sau de şase ori din vinele acelei sărmane femei. «În ciuda acestui leac», mama lui Batistin s-a vindecat şi a mai trăit încă 21 de ani.

Batistin, în anul 1859 în găsim în primul nucleu de tineri cu care don Bosco pune bazele congregației Saleziene, iar în 1862 este hirotonit preot. Va muri în anul 1930.

Angajamentul zilei

Azi îmi voi arăta aprecierea față de persoanele pentru care se merită să-ți consacrii întreaga viață! Le voi mulțumi personal și voi face ceva special pentru ele.