Laboratorul lui don Bosco

Laboratorul lui don Bosco este o activitate a Fundației sfântul Ioan Bosco din Bacău prin care, cu ajutorul voluntarilor, se realizează diferite obiecte handmade. Aceste obiecte sunt de regulă vândute în Arena Mall sau la alți parteneri iar banii obținuți merg la proiectul „Fii tu șansa mea”.

Prin proiectul „Fii tu șansa mea” se dorește susținerea educației unor copii beneficiari al Centrului de zi pentru copii „Dominic Savio”, oferindu-le:

  • posibilitatea de a frecventa „un ALTFEL de afterschool”
  • o masă caldă pe zi. 

Acești copii sunt ajutați în realizarea temelor școlare și în dezvoltarea abilităților practice, de viață, prin atelierele special concepute pentru ei.

Un laborator în 3 sezoane

În preajma Crăciunului pregătim obiecte decorative cu tematică de Crăciun. De regulă începem pe 1 octombrie și terminăm pe 20 decembrie și în fiecare an avem modele noi.

După Crăciun ne pregătim de Mărțișor pentru ca nu cumva primăvara să ne găsească clienții nepregătiți. Creativitatea voluntarilor a dat în ultimul timp rezultate extraordinare.

Dacă nu lucrăm de obiecte de Crăciun sau de Mărțișor, lucrăm la obiecte de artizanat. În timp am învățat să coasem la mână, să brodăm și să folosim războiul de țesut. 

Te așteptăm și îți mulțumim în numele copiilor pentru disponibilitate sau pentru că ne susții cauza cumpărând produsele noastre. 

5 raspunsuri
    • Andrei B Laslau sdb
      Andrei B Laslau sdb says:

      Buna ziua.
      Conform legii, voluntariatul începe la vârsta de 16 ani, sau de la 15 ani cu acordul părinților. Ocazional îi primim pe cei care au terminat clasa a 8a, dar nu au împlinit încă 15 ani. La 7 și 8 ani sunt prea mici. Vă mulțumim pentru înțelegere.

      Răspunde
  1. Pitirici Monica
    Pitirici Monica says:

    Buna ziua! Exista un orar anume? Eu lucrez si as putea veni ori pana in ora 12, ori dupa ora 18, depinde de schimb. As putea arata si modele din bijuterii din fimo pentru Craciun. Am 32 ani, nu stiu daca este o limita de varsta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *