Half Sized Blog Element (Single Author Style)
Half Sized Blog Element (Multi Author Style)
În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI!
Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!
Don G.B. Francesia alături de don Lemoyen – istoricul congregației saleziene.
don Bosco ne povestește
Giovanni Battista Francesia (1838-1930) – Battistin pentru prietenie – l-a cunoscut pe don Bosco in 1850, într-o zi de toamnă, când don Bosco, după o zi plină de jocuri și rugăciune, distribuia castane. În 1852 a intrat ca intern la Valdocco. Din 1854, la doar 17 ani, a predat în gimnaziul intern. Printe elevii săi se numără și Dominic Savio.
Fragmentul ce urmează este din Teresio Bosco – Istoria unui preot – și redă un episod din perioada epidemiei de holeră (1855):
Francesia îşi aminteşte: «De multe ori, eu însumi, tânăr preot pe atunci, trebuia să-i conving pe bătrâni să meargă la spital. Or să mă omoare! – exclamau speriaţi. Ce spuneţi? Dimpotrivă. Vă veţi simţi foarte bine. Şi apoi eu am să fiu acolo să vă ajut –. Aşa spui? Atunci du-mă unde crezi că-i mai bine».
Dar bietul Batistin n-a prea avut timp de prea multe satisfacții, în acele zile. S-a îmbolnăvit de holeră chiar mama lui. Atunci când a aflat, a lăsat totul la o parte şi a fugit acasă. A găsit-o într-o stare foarte gravă. S-a întors în grabă la Oratoriu şi l-a implorat pe don Bosco să se ducă să o împărtăşească. Locuia în faţa bisericii Consolatei. Don Bosco, trecând prin faţa statuii Preacuratei care se înălţa în mijlocul pieţei, i-o arătă lui Batistin şi îi spuse: «Ea o va vindeca fără doar şi poate pe mama ta dacă îi promiţi să-ţi consacri viaţa Ei, atunci când vei fi preot, să ajuţi lumea să O cunoască, să O cinstească şi să O iubească». Francesia a acceptat pactul. Au urcat împreună scara ce ducea spre camera bolnavei. Don Bosco a împărtăşit-o şi i-a adus alinare. Apoi veni medicul, şi ca singur tratament a scos sânge de cinci sau de şase ori din vinele acelei sărmane femei. «În ciuda acestui leac», mama lui Batistin s-a vindecat şi a mai trăit încă 21 de ani.
Batistin, în anul 1859 în găsim în primul nucleu de tineri cu care don Bosco pune bazele congregației Saleziene, iar în 1862 este hirotonit preot. Va muri în anul 1930.
Angajamentul zilei
Azi îmi voi arăta aprecierea față de persoanele pentru care se merită să-ți consacrii întreaga viață! Le voi mulțumi personal și voi face ceva special pentru ele.
În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI!
Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!
don Bosco ne povestește
Vara lui 1854 a adus un flagel cumplit: holera. Epidemia, care o dată la câţiva ani pustia sate şi oraşe, a cuprins mai întâi Liguria, unde a făcut 3000 de victime. Pe 30-31 iulie s-au înregistrat primele cazuri la Torino.
Formele bolii erau binecunoscute: vomă şi diaree, deshidratare, sete intensă, crampe musculare violente. În peste 50 la sută din cazuri boala era incurabilă, sfârşindu-se prin moarte.
Zona cea mai puternic afectată din Torino a fost, după cum era uşor de prevăzut, Borgo Dora, cartierul cel mai poluat şi mai murdar, care se afla lângă Valdocco. Într-o lună s-au înregistrat 800 de bolnavi şi 500 de morţi.
S-au ţinut examenele înainte de data stabilită şi şcolile s-au închis cu o lună înainte de termen. Au fost curăţate camerele, sălile, paturile şi s-a îmbunătăţit hrana.
Dar puţini erau cei curajoşi care se ofereau să îngrijească bolnavii. Atunci don Bosco, după ce muncise acolo mai multe zile împreună cu alţi preoţi, li s-a adresat tinerilor. Le spuse că primarul făcea apel la oamenii cei mai buni din oraş să devină infirmierii bolnavilor de holeră. Dacă vreunul vroia să i se alăture în acea operă milostivă, îi mulţumea în numele Domnului. «Paisprezece tineri s-au oferit voluntari, gata să-i împlinească dorinţa… după câteva zile le-au urmat exemplul alţi treizeci».
Au fost zile toride, pline de oboseală, de pericole, în care se respira un aer încărcat de miasme.
Când holera a luat sfârşit, au putut fi număraţi morţii: 1248 la Torino, 320.000 în Italia. Sfârşitul stării de necesitate a fost declarat pe 21 noiembrie.
Din cei 44 de voluntari de la Oratoriu, nici unul nu s-a îmbolnăvit de holeră.
Dar o nouă dramă lovea oraşul: cea a copiilor orfani. Erau peste o sută, îngrămădiţi în «magazia» de la San Domenico. Într-un act de credinţă şi de dragoste creştinească mai mare decât posibilităţile sale materiale, don Bosco a luat 20 de orfani pe care i-a adus la Oratoriu.
Angajamentul zilei
Azi îmi voi oferi disponibilitatea într-un mod mult mai generos decât o fac de obicei!
În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI!
Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!
Don G.B. Francesia alături de don Lemoyen – istoricul congregației saleziene.
don Bosco ne povestește
Giovanni Battista Francesia (1838-1930) – Battistin pentru prietenie – l-a cunoscut pe don Bosco in 1850, într-o zi de toamnă, când don Bosco, după o zi plină de jocuri și rugăciune, distribuia castane. În 1852 a intrat ca intern la Valdocco. Din 1854, la doar 17 ani, a predat în gimnaziul intern. Printe elevii săi se numără și Dominic Savio.
Fragmentul ce urmează este din Teresio Bosco – Istoria unui preot – și redă un episod din perioada epidemiei de holeră (1855):
Francesia îşi aminteşte: «De multe ori, eu însumi, tânăr preot pe atunci, trebuia să-i conving pe bătrâni să meargă la spital. Or să mă omoare! – exclamau speriaţi. Ce spuneţi? Dimpotrivă. Vă veţi simţi foarte bine. Şi apoi eu am să fiu acolo să vă ajut –. Aşa spui? Atunci du-mă unde crezi că-i mai bine».
Dar bietul Batistin n-a prea avut timp de prea multe satisfacții, în acele zile. S-a îmbolnăvit de holeră chiar mama lui. Atunci când a aflat, a lăsat totul la o parte şi a fugit acasă. A găsit-o într-o stare foarte gravă. S-a întors în grabă la Oratoriu şi l-a implorat pe don Bosco să se ducă să o împărtăşească. Locuia în faţa bisericii Consolatei. Don Bosco, trecând prin faţa statuii Preacuratei care se înălţa în mijlocul pieţei, i-o arătă lui Batistin şi îi spuse: «Ea o va vindeca fără doar şi poate pe mama ta dacă îi promiţi să-ţi consacri viaţa Ei, atunci când vei fi preot, să ajuţi lumea să O cunoască, să O cinstească şi să O iubească». Francesia a acceptat pactul. Au urcat împreună scara ce ducea spre camera bolnavei. Don Bosco a împărtăşit-o şi i-a adus alinare. Apoi veni medicul, şi ca singur tratament a scos sânge de cinci sau de şase ori din vinele acelei sărmane femei. «În ciuda acestui leac», mama lui Batistin s-a vindecat şi a mai trăit încă 21 de ani.
Batistin, în anul 1859 în găsim în primul nucleu de tineri cu care don Bosco pune bazele congregației Saleziene, iar în 1862 este hirotonit preot. Va muri în anul 1930.
Angajamentul zilei
Azi îmi voi arăta aprecierea față de persoanele pentru care se merită să-ți consacrii întreaga viață! Le voi mulțumi personal și voi face ceva special pentru ele.
În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI!
Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!
don Bosco ne povestește
Vara lui 1854 a adus un flagel cumplit: holera. Epidemia, care o dată la câţiva ani pustia sate şi oraşe, a cuprins mai întâi Liguria, unde a făcut 3000 de victime. Pe 30-31 iulie s-au înregistrat primele cazuri la Torino.
Formele bolii erau binecunoscute: vomă şi diaree, deshidratare, sete intensă, crampe musculare violente. În peste 50 la sută din cazuri boala era incurabilă, sfârşindu-se prin moarte.
Zona cea mai puternic afectată din Torino a fost, după cum era uşor de prevăzut, Borgo Dora, cartierul cel mai poluat şi mai murdar, care se afla lângă Valdocco. Într-o lună s-au înregistrat 800 de bolnavi şi 500 de morţi.
S-au ţinut examenele înainte de data stabilită şi şcolile s-au închis cu o lună înainte de termen. Au fost curăţate camerele, sălile, paturile şi s-a îmbunătăţit hrana.
Dar puţini erau cei curajoşi care se ofereau să îngrijească bolnavii. Atunci don Bosco, după ce muncise acolo mai multe zile împreună cu alţi preoţi, li s-a adresat tinerilor. Le spuse că primarul făcea apel la oamenii cei mai buni din oraş să devină infirmierii bolnavilor de holeră. Dacă vreunul vroia să i se alăture în acea operă milostivă, îi mulţumea în numele Domnului. «Paisprezece tineri s-au oferit voluntari, gata să-i împlinească dorinţa… după câteva zile le-au urmat exemplul alţi treizeci».
Au fost zile toride, pline de oboseală, de pericole, în care se respira un aer încărcat de miasme.
Când holera a luat sfârşit, au putut fi număraţi morţii: 1248 la Torino, 320.000 în Italia. Sfârşitul stării de necesitate a fost declarat pe 21 noiembrie.
Din cei 44 de voluntari de la Oratoriu, nici unul nu s-a îmbolnăvit de holeră.
Dar o nouă dramă lovea oraşul: cea a copiilor orfani. Erau peste o sută, îngrămădiţi în «magazia» de la San Domenico. Într-un act de credinţă şi de dragoste creştinească mai mare decât posibilităţile sale materiale, don Bosco a luat 20 de orfani pe care i-a adus la Oratoriu.
Angajamentul zilei
Azi îmi voi oferi disponibilitatea într-un mod mult mai generos decât o fac de obicei!
