Full Sized Blog Element (Big Preview Pic)
Spuneam într-o postare destinată părinților și copiilor – de acum câteva zile (link aici) – că Vara Împreună se întoarce! Așadar, dacă ai fost animator în trecut sau dacă ai fost copil și dorești să fii animator în această vară, te așteptăm să ni te alături!
Vara Împreună se întoarce... dar nu oricum!
Ne pregătim de a 23a ediție a școlii de vară și dorim să ți-o prezentăm, ca să știi la ce te înscrii și cum să te înscrii!
Deși în perioada pandemiei am reușit să ne organizăm destul de bine și a ieșit o experiență frumoasă, anul acesta nu mai avem organizăm „O altfel de Vară” ci Vara Împreună. Totuși, am luat experiența Verii Împreună și am adaptat-o vremurilor noastre! Acest nou format ne va permite să facem lucrurile într-un mod mai calitativ și să ajungem la un număr mai mare de copii și animatori.
O situație nouă
În anul 2022 vom avea 3 veri a câte 3 săptămâni.
Fiecare vară împreună este compusă din:
– 4 întâlniri formative și de teambuilding
– 4 echipe (clasicele: roșii, verzii, galbeni și albaștrii) împărțite în 4 subgrupe
– fiecare echipă va fi coordonată de către un animator-responsabil de echipă și de 3 vice responsabili
– imnul verii, sloganele echipelor
– o singură serată – la finalul celor 3 săptămâni.
Calendarul va fi următorul:
Vara Împreună 1
- Formare animatori: 14, 21 mai, 4, 11 iunie
- Vara Împreună: 13 iunie – 1 iulie
- Verificarea animatorilor: 2 iulie
Vara Împreună 2
- Formare animatori: 14, 21 mai, 25 iunie, 9 iulie
- Vara Împreună: 11-29 iulie
- Verificarea animatorilor: 30 iulie
Vara Împreună 3
- Formare animatori: 14, 21 mai, 23 iulie, 6 august
- Vara Împreună: 8-26 august
- Verificarea animatorilor: 27 august
Pentru a te înscrie...
… va trebui să completezi formularul. Apoi, în funcție de locurile disponibile vei fi contactat pentru a te înscrie și pentru alegerea activităților. Acestea vor fi din următoarele domenii:
Activități manuale
1. Pictură pe ghips
2. Traforaj
3. Artă tradițională
4. Origami
Activități intelectuale
1. Experimente științifice
2. Ne jucăm, ne distrăm, intelectul dezvoltăm
3. Proiectăm, construim + Aeromodele
4. Șah
Activități artistice
1. Teatru
2. Stomp
3. Chitară
4. Clovni
Activități sportive
1. Fotbal
2. Basket
3. Dansuri moderne
4. Volei
…și multe altele!
Click aici dacă ai probleme cu formularul!
Un vis...
Activitatea de teatrul are rădăcini puternice în pedagogia saleziană și în tradiția noastră educativă. Fără să ne uităm prea adânc în Oratoriul lui don Bosco sau altor oratorii, trebuie să specificăm că teatrul a fost a 2a clădire ridicată în casa din Bacău, și acest lucru nu este deloc indiferent deoarece teatrul este o activitate cultural-educativă care poate intra în domeniul educației atât formale și non-formale prin care se poate plasma caracterul unei persoane.
Cum s-a ajuns la Aventurile lui Toto în Țara lui Oz?
În timpul pandemiei cu ajutorul animatorilor din ADS ON am filmat „Povestea pe care don Bosco nu a scris-o”. La finalul acesteia, s-a simțit nevoia unei provocări mai mari. Astfel s-a scos din sertar povestea de la Vara Împreună 2018 și Andrei sdb împreună cu Miruna – cea care va deveni Dorothy – au început să transforme povestea într-o piesă de teatru. Apoi a urmat castingul… și totul a decurs de la sine.
Un mare ajutor a venit de la grupul animatorilor care acum sunt în clasa a 9a și, anul trecut nu au putut participa la casting deoarece nu erau încă în grupul ADS ON – deoarece cu ei s-a realizat mare parte din decor… Au fost folosiți kilometri de scotch, multe cutii… stofe, colori…. totul pentru a pune în evidență talentul lor și pentru a reuși să facem o piesă de teatru adevărată.
De la teatrul nostru la un teatru adevărat
Pentru că pandemia ne-a ținut în șah și pentru că lucrările mergeau prea bine, s-a simțit nevoia de a duce piesa noastră într-un loc mai serios. Astfel s-a luat decizia de a juca pe scena Teatrului Municipal Bacovia.
În acest sens ne-am putut bucura de o bună colaborare cu ei și cu Primăria Municipiului Bacău.
Au colaborat la realizarea piesei:
- Dorothy: Miruna Sava
- Toto: Codrin Andrei
- Sperie Ciori: Răzvan Strătilă
- Omul de Tinichea: Alesia Mikaleson (Tărcuță)
- Leul cel fricos: George Mavrichi
- Povestitor: Andrei Laslău sdb
- Mătușa Ema: Cristina Ardeleanu
- Unchiul Henry și Paznicul Verde: Alecsia Lucaci
- Vrăjitoarea din Nord: Emanuela Ichim
- Vrăjitoarea din Vest: Yvonna Doboș
- Oz: Denisa Cojan
- Glinda: Sânziana Iliescu
- Maimuțele zburătoare: Rareș Munteanu, Mihnea Tarlungă, Ana Fodor, Bianca Zota, Monica Bejan, Prodan Alma,
- Winkiezii: Alexia Bejan, Yasmina Ifrim, Ramona Matieș
- Logistică și decor: Cadar Paolo, Alex Scripcaru, Ayda Diaconu, Ender Dospinescu, Ursachi Alexandra, Alessia Văleanu, Sara Dobric
- Creator Vestimentar: Silvia Laslău
- Coordonator logistică și decor: Alexandra Ursachi
- Scenariu: Andrei Laslău sdb și Miruna Sava după Tiziano Baracco sdb
- Regizor: Andrei Laslău sdb
Câteva impresii
Don Bosco Bacau
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | |||||

























