Fundația sf. Ioan Bosco în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a implementat în perioada septembrie – decembrie 2022 proiectul „Fiecare merită o șansă”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

Prin intermediul serviciilor sociale pentru tineret din Fundație am realizat un cadru adecvat, necesar dezvoltării unor deprinderi de viață independentă a tinerilor aflați în dificultate care să sprijine facilitarea integrării socio-profesionale prin dobândirea independenței. Mai multe detalii legate de Centrul nostru priviind dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „don Bosco” puteți găsi aici: 

Activitățile proiectului

Prin activitățile proiectului ne-am propus să continuăm activitățile specifice centrului DVI și în același timp să intervenim în special în mediul rural. Proiectul a avut următoarele activități:

  • organizarea echipei de proiect,
  • consiliere și orientarea tinerilor pentru cariera,
  • curs de ECDL,
  • activități de petrecere a timpului liber (activități de recreere, activități de dezvoltare personală, activități de voluntariat),
  • supraveghere și sprijin în efectuarea sarcinilor școlare în cadrul activităților de tip afterschool,
  • activități recreative, artistice, creative și sportive.

Promovarea și vizibilitatea proiectului a asigurat partea de transparentă și informare a comunității băcăuane, iar monitorizarea și evaluarea continua au fost un element important pentru indeplinirea obiectivelor pe care proiectul și le-a propus.

Proiectul a început la data 9.09.2022 și s-a încheiat la data 09.12.2022.

Rezultatele obținute

  • 50 tineri au beneficiat de serviciile sociale, de sprijin în realizarea sarcinilor școlare, de informare, conștientizare, orientare, consiliere și îndrumare privind integrarea socio-profesională;
  • 30 tineri au participat la Cursul pregătire examinare ECDL și au dobândit competențe în domeniul sistemului operator, a pachetelor Office și de colaborare online;
  • 50 tineri au participat la activitățile de petrecere a timpului liber (activități de voluntariat, activități creative)
  • comunitatea a fost mai informată cu privire la provocările/problemele copiilor și tinerilor aflați în dificultate;
  • 50 de beneficiarii au fost motivați mai mult să-și continue studiile sau să participe la diverse cursuri în vederea integrării profesionale;
  • s-au redus comportamentele și atitudinile negative la beneficiari și și-au format comportamente acceptate de societate;
  • beneficiarii sunt mult mai pregătiți în ceea ce privește orientarea profesională;
  • a scăzut în rândul beneficiarilor sentimentul marginalizării și excluderii ca urmare a condițiilor de trai precare.

Valoarea proiectului este de 34.606,00 lei, iar suma solicitată de la autoritatea finanțatoare este de 30.453,28 lei, reprezentând 88% din costul total al proiectului.

Sfârșitul de an este o ocazie potrivită pentru a trage linie și a număra realizările din anul ce stă să se încheie. Văzând reușitele, am realizat că binele pe care l-am făcut nu ar fi fost posibil fără ajutorul și susținerea multor prieteni, parteneri, binefăcători și colaboratori. Se cuvine ca pe această cale să mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în acest an.

În numele copiilor și tinerilor, mulțumim în mod deosebit:

  • Fiald constructor și dezvoltator
  • DEDEMAN
  • Barrier Romania
  • Aerostar S.A. Bacau
  • Catering Kids
  • Stilplast Bacau
  • Barleta Srl Bacau
  • TramClub Bacău
  • Vestiment Evolutiv
  • Marcel SRL
  • Banca pentru alimente Bucuresti
  • Eurotigla Moldova
  • Don Bosco Mission Bohn
  • Renovabis
  • Oranjeria
  • Frații Gherghelaș și Georgiana Păduraru
  • Dl. Iosif Frona
  • Dl. Daniel Miclaus
  • Dna. Laura Botezatu
  • Dl. Ionut Sandulache
  • Cambridge House Bacau
  • Logiscool Bacău
  • Viney Corporation East
  • Europe
  • Linox Tehnic SRL
  • Dinamic Doors
  • Ideal Feroluc
  • Meda SRL
  • Sintrom SRL
  • Municipiul Bacău
  • Fundatia Comunitara Bacău
  • Lidl Romania
  • Arena Mall
  • Persoanele care au completat formularul 230
    Mulțumirile noastre merg și la acele persoane care au dorit să rămână anonime.

Ne vedem 2022

Mulțumim, în anticip, celor care ne vor fi alături și în anul 2022.

Cu ajutorul dvs. vom continua să educăm copii și tinerii după inima lui don Bosco.