Articole

Vara Împreună 2023 – ultimele informații

Dragi părinți, tineri și copii

❗️❗️❗️Vă reamintim că ÎNSCRIEREA la Vara Împreună 2023 va avea loc MARȚI 16 MAI. Formularul trebuie parcurs la înscrierea fiecărui copil în parte.
Link-ul va fi publicat la ORA 10.00 pe pagina de facebook și pe acest site.

Până atunci, pentru a vă familiariza cu sistemul de înscriere, aici aveți un link cu simularea de înscriere: 

Click aici pentru simulare

💻⏱📄Ambele pachete din Vara Împreună durează 4 săptămâni iar copiii vor face 4 activități, câte 2 timp de 2 săptămâni. Dacă încă nu ați consultat lista cu activitățile din această Vară sau sunteți interesat de alte detalii, vă invităm să dați click aici: 

Click aici pentru a vedea activitățile
De asemenea, marți, când veți face înscrierea, formularul se va încheia cu un mesaj de confirmare și invitația de a vă face o programare în zilele și orele disponibile. Vă rugăm să faceți programarea și să veniți punctual pentru confirmarea locului. 
După confirmare veți primi un email de confirmare cu programarea pe care tocmai ați făcut-o.
Așa arată site-ul de programare:

În momentul în care vă prezentați la sediul fundației, să aveți asupra dumneavoastră

  • suma care v-a apărut la finalizarea înscrierii;
  • copie după cartea părintelui de identitate;
  • copie după certificatul de naștere al copilului/copiilor
  • carnetul de note vizat pe anul școlar 2022-2023.
Locurile neconfirmate vor deveni disponibile pentru cei de pe lista de așteptare.
 
Vă mulțumim pentru înțelegere!
/0 Comentarii/de

Mulțumim don Sergio!

Cu durere în suflet că anunțăm că don Sergio Dall`Antonia sdb s-a întors la Casa Tatălui ca urmare a unei scurte și rapide complicații medicale.

Don Sergio s-a născut în data de 11 aprilie 1939 în Pieve di Soligo, provincia Treviso, Italia. A fost admis în noviciat în data de 15 august 1954 și a depus voturile simple în Societatea sfântului Francisc de Sales în date de 16 august 1955. A studiat filosofia la Nave și Foglizzo și teologia la Monteortone. A făcut profesiunea perpetuă la Tolmezzo pe 13 august 1961 și a fost hirotonit preot pe 2 aprilie 1966. După hirotonire și-a continuat formarea la Roma unde a studiat teologia morală.

A avut diferite misiuni în comunitățile saleziene din Pordenone, Gorizia, Veneția și Mogliano Veneto.

În anul 1996 a venit în Romania împreună cu don Sergio Bergamin pentru a pune bazele prezenței saleziene în Romania activând în comunitatea din Constanța și din Bacău, unde se afla din anul 2001.

A decedat în data de 21 februarie 2023. Avea 83 de ani, 67 de ani de salezian și 56 de preoție.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mărturia de viață și de credință de care a dat dovadă și îl încredințăm Milostivirii Divine. 

Joi seara ne vom aduna în rugăciune la Oratoriu la ora 18.00 pentru sfânta Liturghie cu toată Familia Saleziană (grupurile ADS, Cooperatorii și prietenii).

Liturghia de înmormântare va avea loc sâmbătă 25 februarie ora 10.30 la biserica Fericitul Ieremia din Bacău.

Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne,
şi lumina fără de sfârşit
să îi strălucească.
Să se odihnească în pace. Amin.

/0 Comentarii/de

Simulare de înscriere la Vara Împreună 2022

Pentru că înscrierile copiilor la Vara împreună 2022 se apropie, mai jos este o SIMULARE a înscrierilor online, pentru a vedea cum va funcționa site-ul!

Pentru o înscriere mai rapidă vă recomandăm să aveți clară perioada în care doriți să vă înscrieți copilul și activitățile pe care le veți alege. Mai multe detalii găsiți aici.

Atenție! În caz că doriți să simulati înscrierea copilului în mai multe pachete, completarea site ului se va face pentru fiecare perioadă în parte!

Clic aici pentru simulare
Link-ul pentru înscrierea la Vara Împreună 2022
va fi postat pe site și pe facebook luni 16 mai la ora 10.00.
/0 Comentarii/de

Oratoriul sub cerul liber

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Din viața lui don Bosco

Oratoriul nu avea încă un loc stabil. Odată cu revenirea timpului frumos, în camerele din casa Moretta unde făceam Oratoriul în acelle zile, băieţii fac o gălăgie de nedescris și vecinii protestează. La 50 metri distanţă don Bosco reuşeşte să închirieze o pajişte de la doi fraţi pe nume Filippi. Amplasează în mijloc un fel de hangar pentru a păstra în el echipamentele de joacă. În jurul acestuia, în fiecare duminică, aleargă şi se distrează peste 300 de băieţi.
«Pentru spovedanie procedam astfel: dis de dimineaţă, în zilele de sărbătoare, mergeam pe câmp, unde eram deja aşteptat de o sumedenie de băieţi. Mă aşezam pe malul vreunui şanţ şi-i ascultam pe toţi cei ce vroiau să se mărturisească. Restul se pregăteau pentru spovedanie sau, după săvârşirea tainei, îi mulţumeau lui Dumnezeu».
Pe la zece, un băiat bate cu mândrie într-o tobă militară. Tinerii se încolonează. Apoi sună trompeta lui Brosio, un bersalier prieten cu don Bosco. Şi pornesc: spre sanctuarul «Consolata» sau Muntele Capucinilor. Acolo don Bosco oficiază Liturghia, după care le dă micul dejun.

Don Lemoyne, în cel de-al doilea volum al Memoriilor Biografice, scrie mărturia lui Paolo C., care a frecventat Oratoriul «pe câmpul Filippi», şi a mers cu grupul la Muntele Capucinilor. Reproducem un fragment:
«Se slujeşte Liturghia şi numeroşi tineri se înghesuie să primească Sfânta Împărtăşanie. După o scurtă predică şi câteva cuvinte de mulţumire Domnului, merg cu toţii în curtea mânăstirii să mănânce. Eu m-am retras aşteptând să mă alătur lor la plecare, când don Bosco s-a apropiat de mine şi mi-a vorbit astfel:
– Pe tine cum te cheamă?
– Paolino.
– Ai mâncat?
– Nu, domnule.
– De ce?
– Pentru că nici nu m-am spovedit nici nu m-am Împărtăşit.
– De nici una nu-i nevoie ca să poţi mânca.
– Atunci ce trebuie să fac?
– Nimic altceva decât să ai poftă de mâncare şi voinţă să vii să-ţi iei porţia.
Acestea fiind spuse mă conduse la coşul cu merinde din care mi-a dat pâine şi fructe din belşug.
Când ne-am coborât de pe munte, am prânzit iar după-amiaza ne-am întors pe câmp unde am luat parte cu bucurie la toate jocurile până noaptea. Ani de zile după aceea, n-am mai părăsit Oratoriul şi pe minunatul don Bosco, care a făcut atâta bine sufletului meu… Câte neplăceri a înfruntat, câtă răbdare a trebuit să aibă… pentru a-i reda Domnului unele suflete, iar când reuşea să-i facă pe băieţi mai buni, se bucura enorm, căci nu-i păsa de nici o suferinţă în efortul lui de a face binele» (MB. 2,387).

Angajamentul zilei

Azi mă voi bucura de tot ceea ce viața îmi va oferi și îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru tot!

/0 Comentarii/de

Un vis pentru o viață!

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«La nouă ani am avut un vis. Se făcea că mă aflu pe lângă casă, într-o curte mare, unde se jucau mulţi băieţi. Unii râdeau, alţii se zbenguiau şi câţiva înjurau. Auzind cuvintele acelea urâte, m-am aruncat în mijlocul lor şi am încercat să-i fac să tacă.
În clipa aceea, s-a ivit însă ca din pământ un bărbat îmbrăcat fastuos, cu o mantie albă pe umeri ce-i cădea până la pământ. Avea chipul atât de luminos, încât nu puteam să-l privesc. El m-a strigat pe nume şi mi-a poruncit să mă aşez în fruntea acelor băieţi. A adăugat:
– Trebuie să ţi-i faci prieteni cu bunătate si cu dragoste, nu sărind la bătaie. Haide, vorbeşte-le şi arată-le că păcatul e un lucru rău şi prietenia faţă de Domnul e nepreţuită.
Îngrozit şi zăpăcit de vorbele sale, i-am răspuns că eu sunt un băiat sărac şi neştiutor, incapabil să le vorbesc de religie acelor derbedei.
În clipa aceea, băieţii au încetat cu jocul, râsul, şi ocările, şi s-au adunat cu toţii în jurul celui ce-mi vorbea. Aproape fără să-mi dau seama ce fac, l-am întrebat:
– Cine sunteţi de-mi cereţi lucruri imposibile?
– Tocmai pentru că ţi se par imposibile şi te simţi neputincios în faţa lor – răspunse el – va trebui să le realizezi fiind ascultător şi deschizându-ţi mintea în faţa ştiinţei.
– Dar cum pot eu să devin învăţat?
– Am să ţi-o arăt eu pe cea care te va îndruma. Cu ajutorul ei devii înţelept, fără ea chiar un savant e un biet neştiutor.»

Angajamentul zilei

Azi voi folosi bunătatea ca o carte de vizită pentru toate persoanele pe care le voi întâlni, iar atunci când voi simți că sunt la limită, voi cere ajutor de Sus!

/0 Comentarii/de

Capricii la 4 ani

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

«Aveam doar patru ani. Într-o zi ne-am întors eu şi Giuseppe de la câmp arşi de sete, căci era o vară caniculară. Mama merse să scoată apă din fântână şi-i dădu să bea fratelui meu. Eu crezând că îl privilegiază, m-am încăpățânat şi când mama mi-a turnat apă, am făcut semn că nu mi-e sete. Mama, fără să spună un cuvânt, puse ulciorul de-o parte. Atunci eu, cu un firicel de glas, am întrebat-o:
– Mamă, îmi dai şi mie puţină apă?
– Credeam că nu ţi-e sete.
– Mămico, iartă-mă.
– Aşa-i mai bine.
Se duse după apă şi îmi turnă zâmbind».

Această întâmplare nu se află în Memoriile lui Don Bosco. O povesteşte Giovanni B. Francesia, care afirmă: «Aşa am auzit-o deseori de la însuşi don Bosco»

Angajamentul zilei

Azi voi încerca să nu fiu invidios!

/0 Comentarii/de

Batistin…

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

Don G.B. Francesia alături de don Lemoyen – istoricul congregației saleziene.

don Bosco ne povestește

Giovanni Battista Francesia (1838-1930) – Battistin pentru prietenie – l-a cunoscut pe don Bosco in 1850, într-o zi de toamnă, când don Bosco, după o zi plină de jocuri și rugăciune, distribuia castane. În 1852 a intrat ca intern la Valdocco. Din 1854, la doar 17 ani, a predat în gimnaziul intern. Printe elevii săi se numără și Dominic Savio.

Fragmentul ce urmează este din Teresio Bosco – Istoria unui preot – și redă un episod din perioada epidemiei de holeră (1855):

Francesia îşi aminteşte: «De multe ori, eu însumi, tânăr preot pe atunci, trebuia să-i conving pe bătrâni să meargă la spital. Or să mă omoare! – exclamau speriaţi. Ce spuneţi? Dimpotrivă. Vă veţi simţi foarte bine. Şi apoi eu am să fiu acolo să vă ajut –. Aşa spui? Atunci du-mă unde crezi că-i mai bine».

Dar bietul Batistin n-a prea avut timp de prea multe satisfacții, în acele zile. S-a îmbolnăvit de holeră chiar mama lui. Atunci când a aflat, a lăsat totul la o parte şi a fugit acasă. A găsit-o într-o stare foarte gravă. S-a întors în grabă la Oratoriu şi l-a implorat pe don Bosco să se ducă să o împărtăşească. Locuia în faţa bisericii Consolatei. Don Bosco, trecând prin faţa statuii Preacuratei care se înălţa în mijlocul pieţei, i-o arătă lui Batistin şi îi spuse: «Ea o va vindeca fără doar şi poate pe mama ta dacă îi promiţi să-ţi consacri viaţa Ei, atunci când vei fi preot, să ajuţi lumea să O cunoască, să O cinstească şi să O iubească». Francesia a acceptat pactul. Au urcat împreună scara ce ducea spre camera bolnavei. Don Bosco a împărtăşit-o şi i-a adus alinare. Apoi veni medicul, şi ca singur tratament a scos sânge de cinci sau de şase ori din vinele acelei sărmane femei. «În ciuda acestui leac», mama lui Batistin s-a vindecat şi a mai trăit încă 21 de ani.

Batistin, în anul 1859 în găsim în primul nucleu de tineri cu care don Bosco pune bazele congregației Saleziene, iar în 1862 este hirotonit preot. Va muri în anul 1930.

Angajamentul zilei

Azi îmi voi arăta aprecierea față de persoanele pentru care se merită să-ți consacrii întreaga viață! Le voi mulțumi personal și voi face ceva special pentru ele.

/0 Comentarii/de

don Bosco și holera din 1854

În aceste vremuri complicate, dorim să contribuim la formarea animatorilor ADS (și tuturor celorlalți interesați) cu un pasaj din viața lui don Bosco și un îndemn de a acționa AZI! 

Vom face în fiecare zi o astfel de postare, până în ora 11.00 – așa veți avea timp până seara să puneți în practică angajamentul!

don Bosco ne povestește

Vara lui 1854 a adus un flagel cumplit: holera. Epidemia, care o dată la câţiva ani pustia sate şi oraşe, a cuprins mai întâi Liguria, unde a făcut 3000 de victime. Pe 30-31 iulie s-au înregistrat primele cazuri la Torino.

Formele bolii erau binecunoscute: vomă şi diaree, deshidratare, sete intensă, crampe musculare violente. În peste 50 la sută din cazuri boala era incurabilă, sfârşindu-se prin moarte.
Zona cea mai puternic afectată din Torino a fost, după cum era uşor de prevăzut, Borgo Dora, cartierul cel mai poluat şi mai murdar, care se afla lângă Valdocco. Într-o lună s-au înregistrat 800 de bolnavi şi 500 de morţi.

S-au ţinut examenele înainte de data stabilită şi şcolile s-au închis cu o lună înainte de termen. Au fost curăţate camerele, sălile, paturile şi s-a îmbunătăţit hrana.

Dar puţini erau cei curajoşi care se ofereau să îngrijească bolnavii. Atunci don Bosco, după ce muncise acolo mai multe zile împreună cu alţi preoţi, li s-a adresat tinerilor. Le spuse că primarul făcea apel la oamenii cei mai buni din oraş să devină infirmierii bolnavilor de holeră. Dacă vreunul vroia să i se alăture în acea operă milostivă, îi mulţumea în numele Domnului. «Paisprezece tineri s-au oferit voluntari, gata să-i împlinească dorinţa… după câteva zile le-au urmat exemplul alţi treizeci».
Au fost zile toride, pline de oboseală, de pericole, în care se respira un aer încărcat de miasme.

Când holera a luat sfârşit, au putut fi număraţi morţii: 1248 la Torino, 320.000 în Italia. Sfârşitul stării de necesitate a fost declarat pe 21 noiembrie.
Din cei 44 de voluntari de la Oratoriu, nici unul nu s-a îmbolnăvit de holeră. 

Dar o nouă dramă lovea oraşul: cea a copiilor orfani. Erau peste o sută, îngrămădiţi în «magazia» de la San Domenico. Într-un act de credinţă şi de dragoste creştinească mai mare decât posibilităţile sale materiale, don Bosco a luat 20 de orfani pe care i-a adus la Oratoriu.

Angajamentul zilei

Azi îmi voi oferi disponibilitatea într-un mod mult mai generos decât o fac de obicei!

/0 Comentarii/de

Clubul lui don Bosco – Vara 2019

,

Înscrierile au loc începând cu 1 iulie

Perioada

15 Iulie-9 August

Acte necesare

  • Copie CI părinte/reprezentant legal
  • Copie CI a persoanei care realizează înscrierea
  • Copie CN copil
  • Adeverintă medicală.

Cost

75 RON pe saptămână

Opțional catering: 12 RON pe zi.
 

Program 08:00-16:30

 
 
 
/0 Comentarii/de

Micul saltimbanc…

, ,

Vă prezentăm un fragment din viața lui don Bosco
care explică foarte bine video-ul de mai jos.

În zilele de sărbătoare copiii din casele apropiate  şi din sătucurile mai îndepărtate veneau să mă caute. Dădeam un spectacol prezentând câteva jocuri pe care le învăţasem când mă duceam să văd scamatorii şi saltimbancii. La 11 ani făceam jocuri de scamatorie, salturi mortale, mergeam în mâini, săream şi dansam pe funie ca un saltimbanc de meserie. 

În orice după-amiază de sărbătoare era câte un spectacol. 

Se află la Becchi un izlaz unde creşteau tot soiul de copaci. Era acolo un păr de toamnă foarte mare. Legam de el o funie, pe care o întindeam până ajungeam să o leg de un alt copac. Alături aşezam o măsuţă cu geanta de scamator.

Pe pământ aşezam un covor pentru exerciţiile libere. Executam salturi mortale, mergeam în mâini, făceam exerciţii îndrăzneţe. După aceea, începeam jocurile de scamatorie. 

Mâncam monezi şi mergeam să le regăsesc pe vârful nasului spectatorilor, înmulţeam bile colorate, ouă, schimbam apa în vin, omoram şi făceam bucăţi un cocoşel pe care îl făceam, imediat, să învie şi să cânte voios. 

În sfârşit, săltam pe funie şi umblam sigur ca pe o cărare: săream, dansam, mă ţineam cu mâinile aruncând picioarele în sus, sau zburam cu capul în jos, ţinându-mă agăţat cu picioarele. După câteva ore eram foarte obosit. Încheiam spectacolul cu o scurtă rugăciune după care, fiecare se întorcea acasă.

/0 Comentarii/de