Proiect „Clubul lui don Bosco”

Proiectul „Clubul lui don Bosco” este un proiect cofinanțat de către Municipiul Bacău din fonduri proprii prin legea 350 din 2005 pentru susținerea activităților de voluntariat, implicare civică, educație non formală și petrecerea timpului liber. 

Acest proiect este la a 5a ediție.

Scopul proiectului

Scopul proiectului îl reprezintă sprijinirea tinerilor și a copiilor din municipiul Bacău și implicit a comunității din care fac parte în vederea cunoașterii oportunităților pe care le au pentru a face voluntariat, activități asociative, petrecerea timpului liber într-un mod constructiv, dezvoltare personală și implicare civică, valorificarea potențialului propriu, adaptarea la noi contexte sociale.

Obiectivele proiectului

În vederea atingerii scopului vizat, proiectul și-a propus următoarele obiective:

1.         Promovarea ideii de voluntariat și a unei imagini corecte a activității propriu-zise de voluntariat în rândul tinerilor, dar și la nivelul comunității locale;

2.         Creșterea numărului de voluntari, a tinerilor din municipiul Bacău la sesiunile de formare în vederea pregătirii, aprofundării activităților de voluntariat, a dezvoltării unei atitudini civice;

3.         Dezvoltarea de cunoștințe și abilitarea tinerilor în domeniul metodelor educației non-formale, necesare dezvoltării personale și exercitării activității de voluntariat;

4.         Creșterea gradului de participare și implicare activă a copiilor și tinerilor la Clubul lui Don Bosco -programe de educație non-formală și intensificarea interacțiunii acestora, aparținând diferitelor grupuri din comunitatea locală în spiritul integrării sociale, acceptării reciproce, cât și dezvoltării unei atitudini civice în comunitatea locală;

5.         Dezvoltarea oportunităților de învățare non-formală și informală, de voluntariat și de petrecere a timpului liber pentru tinerii din mun. Bacău.

Beneficiari

Grup țintă: Tineri cu vârste cuprinse intre 14 ani – 35 ani, copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani, elevi de școli gimnaziale, colegiu și studenți/absolvenți din Bacău.

Beneficiari finali:

  • 100 tineri cu vârstele cuprinse între 14-35 ani, participanți la sesiunile de formare privind voluntariatul, laboratoarele din cadrul Clubului lui don Bosco – un programe de educație non-formală, la activitățile de petrecere a timpului liber, la voluntariat, ateliere de dezvoltare personală, etc.
  • 100 copii cu vârstele cuprinse între 6-14 ani participanți la Clubul lui don Bosco – un programe de educație non-formală/informală/formală care beneficiază de activitățile de voluntariat ale tinerilor.

Valoarea proiectului este de 67.241 lei, iar suma solicitată de la autoritatea finanțatoare este de 60.000 lei, reprezentând 89.23% din costul total al proiectului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *