Intrari dupa webmaster

,

Proiect „Clubul lui don Bosco”

Fundația sf. Ioan Bosco a demarat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău proiectul „Clubul lui don Bosco” în perioada august-decembrie 2023.

Ce ne propunem?

Scopul proiectului îl reprezintă sprijinirea tinerilor și a copiilor din municipiul Bacău și implicit a comunității din care fac parte în vederea cunoașterii oportunităților pe care le au pentru a face voluntariat, activități asociative, petrecerea timpului liber într-un mod constructiv, dezvoltare personală și implicare civică, valorificarea potențialului propriu, adaptarea la noi contexte sociale.

În vederea atingerii scopului vizat, proiectul și-a propus următoarele obiective:

  1. Promovarea ideii de voluntariat și a unei imagini corecte a activității propriu-zise de voluntariat în rândul a 100 de tinerilor, dar și la nivelul comunității locale;
  2. Creșterea numărului de voluntari, a tinerilor din municipiul Bacău la sesiunile de formare în vederea pregătirii, aprofundării activităților de voluntariat, a dezvoltării unei atitudini civice;
  3. Dezvoltarea de cunoștințe și abilitarea a 100 de tineri în domeniul metodelor educației non-formale, necesare dezvoltării personale și exercitării activității de voluntariat;
  4. Creșterea gradului de participare și implicare activă a 100 de tineri la Clubul lui Don Bosco/Vara Împreună -programe de educație non-formală și intensificarea interacțiunii acestora, aparținând diferitelor grupuri din comunitatea locală în spiritul integrării sociale, acceptării reciproce, cât și dezvoltării unei atitudini civice în comunitatea locală;
  5. Dezvoltarea oportunităților de învățare non-formală și informală, de voluntariat și de petrecere a timpului liber pentru 100 de tinerii din mun. Bacău.

Beneficiari

Beneficiari direcți sunt 100 tineri cu vârstele cuprinse între 14-35 ani din Bacău, participanți la sesiunile de formare privind voluntariatul, laboratoarele din cadrul Clubului lui don Bosco/Vara împreună – programe de educație non-formală, la activitățile de petrecere a timpului liber, la voluntariat, ateliere de dezvoltare personală, etc.

Valoarea proiectului este de 79.645 lei. Acesta este cofinanțat de către Primăria Municipiului Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023 conform Legii nr. 350/2005.

Înscrieri la Vara Împreună 2023

Nu uitați că

Când veți face înscrierea, formularul se va încheia cu un mesaj de confirmare și invitația de a vă face o programare în zilele și orele disponibile. Vă rugăm să faceți programarea și să veniți punctual pentru confirmarea locului. 
După confirmare veți primi un email de confirmare cu programarea pe care tocmai ați făcut-o.

În momentul în care vă prezentați la sediul fundației, să aveți asupra dumneavoastră

  • suma care v-a apărut la finalizarea înscrierii;
  • copie după cartea părintelui de identitate;
  • copie după certificatul de naștere al copilului/copiilor
  • carnetul de note vizat pe anul școlar 2022-2023.
Locurile neconfirmate vor deveni disponibile pentru cei de pe lista de așteptare.
Vă mulțumim pentru înțelegere!

Vara Împreună 2023 – ultimele informații

Dragi părinți, tineri și copii

❗️❗️❗️Vă reamintim că ÎNSCRIEREA la Vara Împreună 2023 va avea loc MARȚI 16 MAIFormularul trebuie parcurs la înscrierea fiecărui copil în parte.
Link-ul va fi publicat la ORA 10.00 pe pagina de facebook și pe acest site.

Până atunci, pentru a vă familiariza cu sistemul de înscriere, aici aveți un link cu simularea de înscriere: 

💻⏱📄Ambele pachete din Vara Împreună durează 4 săptămâni iar copiii vor face 4 activități, câte 2 timp de 2 săptămâni. Dacă încă nu ați consultat lista cu activitățile din această Vară sau sunteți interesat de alte detalii, vă invităm să dați click aici: 

De asemenea, marți, când veți face înscrierea, formularul se va încheia cu un mesaj de confirmare și invitația de a vă face o programare în zilele și orele disponibile. Vă rugăm să faceți programarea și să veniți punctual pentru confirmarea locului. 
După confirmare veți primi un email de confirmare cu programarea pe care tocmai ați făcut-o.
Așa arată site-ul de programare:

În momentul în care vă prezentați la sediul fundației, să aveți asupra dumneavoastră

  • suma care v-a apărut la finalizarea înscrierii;
  • copie după cartea părintelui de identitate;
  • copie după certificatul de naștere al copilului/copiilor
  • carnetul de note vizat pe anul școlar 2022-2023.
Locurile neconfirmate vor deveni disponibile pentru cei de pe lista de așteptare.
 
Vă mulțumim pentru înțelegere!

, ,

Animator la Vara Împreună 2023

Tu poți face diferența!

În această Vară vom avea 2 Veri Împreună a câte 4 săptămâni fiecare. Pentru acest volum de activitate vom avea nevoie de circa 180 de animatori voluntari la fiecare Vara Împreună.

Dacă vrei să îl ajuți pe don Bosco în această vară să creeze amintiri frumoase copiilor și să-i ajute să crească frumos, te așteptăm să ni te alături ca animator!

Vârsta minimă: clasa a a8a în anul școlar 2022-2023. Locurile sunt limitate pentru fiecare clasă. 

Aceata este calendarul pentru Vara Împreună:
  • Înscrierea animatori ADS luna martie.
  • Înscrierea animatorilor non ADS: după 1 aprilie.
  • Curs de animatori: 20, 27 mai și 10, 17 iunie pentru Vara Împreună 1 și 8, 29 iulie pentru Vara Împreună 2
  • Vara Împreună 1: 19 iunie – 15 iulie.
  • Vara Împreună 2: 31 iulie – 26 august

Pentru Vara Împreună 2023 locurile sunt ocupate. 

Totuși, dacă tu crezi că locul tău este în echipa noastră sună la 0757902883 și convinge-ne că TU POȚI FACE DIFERENȚA în grupul de animatori.

, ,

Vara lui 2023 alături de don Bosco

Ce vă oferim în această vară?

A sosit momentul mult așteptat în care publicăm calendarul activităților din această vară, în special al Verii Împreună!

În această vară,

  • Copiii vor putea profita de 1 sau 2 experiențe de Vara Împreună. Menționăm că fiecare pachet va dura 4 săptămâni (da, ne întoarcem la varianta clasică, dar în 2 pachete)
  • Liceenii vor avea oportunitatea de a fi animatori la una din cele 2 experiențe de Vara Împreună și posibilitatea de a veni în fiecare zi de luni până vineri pentru a petrece timpul liber în cadrul Oratoriului de Seară și de a profita de diferite turnee de fotbal, volei și baschet.
  • Membrii grupului ADS vor putea participa în Campusul animatorilor și Campusul copiilor.
  • Vârsta minimă pentru Vara Împreună: copilul trebuie să fi îndeplinit 7 ani la data de 31.12.2022 (clasa1 terminată).

Vorbind de calendar...

Mai sunt puține locuri pentru animatori, dar continuă înscrierile până pe 12 mai 2023.

Înscrierea la Vara Împreună

8 mai

pentru copiii de la Școala don Bosco, Clubul lui don Bosco și grupul ADS

16 mai

pentru toți copiii
în limita locurilor disponibile.

Vă reamintim că înscrierile vor fi online.

Apoi veți fi chemați pentru confirmarea locului.


Date pentru Vara Împreună

19 iunie – 14 iulie

Vara Împreună 1

31 iulie – 25 august

Vara Împreună 2


Campusurile ADS

Campus ADS ON

20-25 iulie, Lacul Roșu

Campus ADS Copii

25-30 iulie, Lacul Roșu

Campus ADS 12+

 9-12 august, Creasta Făgărașului

Revenind la Vara Împreună...

Programul unei zile obișnuite de Vara Împreună

ora 08.00 primirea copiilor și a animatorilor…
ora 08.05 animatorii în teatru pentru formare (doar pentru animatori)
ora 08.30 animație liberă
ora 09.00 animatorii pe sectoare cu bansuri și jocuri
ora 09.30 animație cu toții
ora 09.45 toți în teatru și moment formativ pe echipe
ora 10.30 jocul zilei
ora 11.30 pauză
ora 11.55 ne pregătim de prânz
ora 12.00 prânz
ora 14.00 reluăm animația
ora 14.10 activitate I
ora 14.50 pauză
ora 15.05 activitate II
ora 15.45 pauză
ora 16.00 verificarea zilei pe echipe
ora 16.20 salutul final
ora 16.40 verificarea zilei și curățenie (doar pentru animatori)

Activitățile verii

Activitățile pentru toate vârstele

– Experimente stiintifice
În jurul nostru se petrec noi schimbari si noi reacții. Ne dorim să învățăm mult mai bine cum anumite substanțe care sunt mereu la îndemâna noastră pot interacționa între ele și forma lucruri noi. Aici copiii vor fi mici savanți pentru două saptamani și vor învăța lucruri de bază din domeniul chimiei și al fizicii.

– Percuție ritmică (stomp)
Activitatea de stomp este despre ritm, concentrare și coordonare. Aici vor învăța să creeze un spectacol cu ajutorul bătăilor din palme, picioare, bătăi cu ajutorul bidoanelor și a cozilor de mătură și orice ajută la creearea unui spectacol.

– Clovni
Activitatea de clovni constă în descoperirea și dezvoltarea abilităților circare, în special cele jonglerice. Clovneria acoperă și arta teatrului comic prin utilizarea unor tehnici de mimă îndrumați de către animatori experimentați pe acest domeniu.

– Dansuri moderne
Avem animatori talentați care abia așteaptă să vă învețe copiii o coregrafie care va fi realizată pe scenă la sfârșitul pachetului.

– Fotbal
La această activitate copiii vor învăța să lucreze în echipă, se vor antrena în fiecare zi și se vor bucura de atenția animatorilor pentru a-și dezvolta anumite abilități.

– Baschet
La această activitate copiii vor învăța să lucreze în echipă, se vor antrena în fiecare zi și se vor bucura de atenția animatorilor pentru a-și dezvolta anumite abilități.

– Brățări și scoobidou
Niciodată nu avem prea multe accesorii, așadar animatorii noștri sunt pregătiți să vă învețe copiii cum pot face diferite modele de brățări din ață, bile sau elastice. Iar legat de scoobidou, nu ne referim la celebrul desen animat cu câinele ci la o activitate care vă va învăța copiii cum să facă niște brelocuri originale din sfoară, șnur sau ață.

– Jocuri de societate
În cadrul activității copiii vor participa la o varietate de jocuri de strategie, trivia prin care vor dezvolta abilități de gândire logică, lucru în echipă, comunicare.

Activități destinate doar copiilor care sunt în clasa a 3a sau mai mici

– Pictură pe ghips
Copiii vor picta figurine din ipsos, dezvoltându-și atenția și îndemânarea.

– Arta tradițională
Ne vom aminti vechile obiceiuri românești cu ajutorul cusăturilor, al gherghefului și împletiturilor. Copiii vor fi îndrumati de către prof. Farcaș-Lohan Felicitas, artist popular cu multă experiență în domeniu.

– Origami
Origami este arta împăturirii hârtiei fără ajutorul licipiciului și al scotch-ului. Astfel copiii vor învăța să economisească și să găsească rostul oricarei bucați de hartie ce deseori ajunge la gunoi.

– Art-fantasy/Craft
Art-fantasy sau în engleza „art and craft” este activitatea în care copiii învață să recicleze, să asambleze diferite planșe cu ajutorul hârtiei, biluțelor, a hârtiei creponate și multe alte obiecte ce pot ajuta la realizarea unei frumoase lucrări.

– Modelaj din lut 
Pe timpuri majoritatea obiectelor erau realizate din lut și ne dorim să aducem o parte din acele lucruri înapoi în casele dumneavoastră. Copiii vor realiza diferite obiecte din lut bine definite pe care la sfârșit le vor picta.

– Experimente științifice
În jurul nostru se petrec noi schimbări și noi reacții. Ne dorim să învățăm mult mai bine cum anumite substanțe care sunt mereu la îndemâna noastră pot interacționa între ele și forma lucruri noi. Aici copiii vor fi mici savanți pentru două saptămâni și vor învăța lucruri de bază din domeniul chimiei și al fizicii.

– Șah
Șahul este sportul minții, așadar dorim să realizăm un mediu adecvat pentru a putea practica acest sport. Copiii vor beneficia de un ambient potrivit, animatori experimentați și vor juca șah împreună cu alți copii.

– Teatru 
Aici copiii vor învăța arta teatrului, postura corectă pe scenă, mimică, intonație, dicție și multe altele pregătite de animatori talentați în acest domeniu. Totodată la sfârșitul celor trei săptămâni vor realiza o piesă de teatru în fața celorlalți copii și a părinților.

– Jocuri de logică
Sunt jocuri care încurajează gândirea logică și analitică. Acestea pot fi: jocuri de masă, de societate, online, puzzle-uri și implică rezolvarea problemelor prin intermediul raționamentului logic.

– Lego
Ajută la dezvoltarea mai multor abilități cognitive, motorii și sociale. Prin această activitate pot dezvolta: abilități de rezolvare a problemelor, creativitate și imaginație, colaborare și comunicare.

Activități destinate doar copiilor care sunt în clasa a 4a sau mai mari

– Tâmplărie+Traforaj
Vor face diferite figuri plane sau 3D din lemn, vor învăța să folosească în mod corect șmirghelul, fierăstrăul pentru traforaj și pirogravorul. La sfârșitul activității vor avea niște obiecte bine definite, colorate și atent lucrate.

Karate
În cadrul activității copiii vor fi coordonați de către animatori specializați în acest domeniu, având diferite premii naționale și internaționale. În cadrul antrenamentelor de karate, copiii vor învăța mișcări și tehnici specifice, precum și katas (forme de mișcare cu adversari imaginari) și kumite (lupte simulate).

– Pictură pe canvas
Sub îndrumarea animatorilor copiii vor dezvolta tehnici artistice de pictură.

– Bijuterii din clay
Copiii preferă lucrurile practice, așadar venim către dumneavoastră cu o activitate la care copiii vor crea și modela diferite forme din lut polimeric. Această activitate stimulează creativitatea, îndemânarea manuală și capacitatea de concentrare a copiilor.

– Jurnalism
Această activitate se bazează pe dezvoltarea următoarelor abilități: vlog-uri, colectarea și cercetarea informațiilor, scrierea articolelor, realizarea de interviuri, prezentare de știri, fotografii și videografie.

– Nutriție
O nevoie a copiilor este aceea de a cunoaște informații practice despre ce înseamnă cu adevărat un stil de viață sănătos. Copiii vor învăța principiile de bază ale unei alimentații sănătoase, precum: consumarea alimentelor variate, grupuri principale de alimente, macro și micronutrienți, planificarea meselor.

– Dezvoltare personală
Emoții, decizii, alegeri, comunicare, ne descurcăm oare cu toate? Dacă răspunsul este nu, atunci asteptăm copilul dumneavoastră la această activitate. Unde prin intermediul activităților practice vor dezvolta abilități și atitudini necesare în viața cotidiană.

– Aeromodelism și alte invenții
Copiii împreună cu animatorii vor realiza construcția unor avioane, machete și vor învăța să piloteze. Prin această activitate aceștia vor dezvolta abilități de lucru în echipă, gândire logică și creativitate.

– Chitară
Dacă nu au avut ocazia până acum să învețe acordurile unei melodii, animatorii noștri le vin în ajutor. Această activitate este și pentru cei care încă nu știu să cânte cât și pentru cei care știu. La sfârșitul ei copiii vor susține un mic spectacol pe scenă pentru a arăta tot ce au invățat. Este recomandat să vină cu propria chitară, iar dacă nu au, fundația pune la dispoziție câteva chitări.

– Pictură pe zid
Viața ar fi plictisitoare fără un strop de culoare, așadar la această activitate copiii împreună cu animatorii vor înfrumuseța zidurile fundației cu desene specifice.

– Volei
La această activitate copiii vor învăța să lucreze în echipă, se vor antrena în fiecare zi și se vor bucura de atenția animatorilor pentru a-și dezvolta anumite abilități.

– Orientare în natură
La această activitate copiii vor învăța să monteze un cort, să se orienteze în natură, tipuri de foc, construcții de câmp și multe lucruri care sunt folositoare atunci când pleci într-o drumeție.

Costuri

Costul este de 680 de lei pentru un pachet de Vara Împreună la care se poate adăuga, opțional, cateringul.

Frații beneficiază de o reducere de 10%

Vă reamintim că...

  • Înscrierea la Vara Împreună va fi ONLINE
  • Vârsta minimă pentru Vara Împreună: copilul trebuie să fi îndeplinit 7 ani la data de 31.12.2022 (clasa1 terminată).

Mulțumim don Sergio!

Cu durere în suflet că anunțăm că don Sergio Dall`Antonia sdb s-a întors la Casa Tatălui ca urmare a unei scurte și rapide complicații medicale.

Don Sergio s-a născut în data de 11 aprilie 1939 în Pieve di Soligo, provincia Treviso, Italia. A fost admis în noviciat în data de 15 august 1954 și a depus voturile simple în Societatea sfântului Francisc de Sales în date de 16 august 1955. A studiat filosofia la Nave și Foglizzo și teologia la Monteortone. A făcut profesiunea perpetuă la Tolmezzo pe 13 august 1961 și a fost hirotonit preot pe 2 aprilie 1966. După hirotonire și-a continuat formarea la Roma unde a studiat teologia morală.

A avut diferite misiuni în comunitățile saleziene din Pordenone, Gorizia, Veneția și Mogliano Veneto.

În anul 1996 a venit în Romania împreună cu don Sergio Bergamin pentru a pune bazele prezenței saleziene în Romania activând în comunitatea din Constanța și din Bacău, unde se afla din anul 2001.

A decedat în data de 21 februarie 2023. Avea 83 de ani, 67 de ani de salezian și 56 de preoție.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mărturia de viață și de credință de care a dat dovadă și îl încredințăm Milostivirii Divine. 

Joi seara ne vom aduna în rugăciune la Oratoriu la ora 18.00 pentru sfânta Liturghie cu toată Familia Saleziană (grupurile ADS, Cooperatorii și prietenii).

Liturghia de înmormântare va avea loc sâmbătă 25 februarie ora 10.30 la biserica Fericitul Ieremia din Bacău.

Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne,
şi lumina fără de sfârşit
să îi strălucească.
Să se odihnească în pace. Amin.

,

FIECARE MERITĂ O ȘANSĂ – final de proiect

Fundația sf. Ioan Bosco în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a implementat în perioada septembrie – decembrie 2022 proiectul „Fiecare merită o șansă”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

Prin intermediul serviciilor sociale pentru tineret din Fundație am realizat un cadru adecvat, necesar dezvoltării unor deprinderi de viață independentă a tinerilor aflați în dificultate care să sprijine facilitarea integrării socio-profesionale prin dobândirea independenței. Mai multe detalii legate de Centrul nostru priviind dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „don Bosco” puteți găsi aici: 

Activitățile proiectului

Prin activitățile proiectului ne-am propus să continuăm activitățile specifice centrului DVI și în același timp să intervenim în special în mediul rural. Proiectul a avut următoarele activități:

  • organizarea echipei de proiect,
  • consiliere și orientarea tinerilor pentru cariera,
  • curs de ECDL,
  • activități de petrecere a timpului liber (activități de recreere, activități de dezvoltare personală, activități de voluntariat),
  • supraveghere și sprijin în efectuarea sarcinilor școlare în cadrul activităților de tip afterschool,
  • activități recreative, artistice, creative și sportive.

Promovarea și vizibilitatea proiectului a asigurat partea de transparentă și informare a comunității băcăuane, iar monitorizarea și evaluarea continua au fost un element important pentru indeplinirea obiectivelor pe care proiectul și le-a propus.

Proiectul a început la data 9.09.2022 și s-a încheiat la data 09.12.2022.

Rezultatele obținute

  • 50 tineri au beneficiat de serviciile sociale, de sprijin în realizarea sarcinilor școlare, de informare, conștientizare, orientare, consiliere și îndrumare privind integrarea socio-profesională;
  • 30 tineri au participat la Cursul pregătire examinare ECDL și au dobândit competențe în domeniul sistemului operator, a pachetelor Office și de colaborare online;
  • 50 tineri au participat la activitățile de petrecere a timpului liber (activități de voluntariat, activități creative)
  • comunitatea a fost mai informată cu privire la provocările/problemele copiilor și tinerilor aflați în dificultate;
  • 50 de beneficiarii au fost motivați mai mult să-și continue studiile sau să participe la diverse cursuri în vederea integrării profesionale;
  • s-au redus comportamentele și atitudinile negative la beneficiari și și-au format comportamente acceptate de societate;
  • beneficiarii sunt mult mai pregătiți în ceea ce privește orientarea profesională;
  • a scăzut în rândul beneficiarilor sentimentul marginalizării și excluderii ca urmare a condițiilor de trai precare.

Valoarea proiectului este de 34.606,00 lei, iar suma solicitată de la autoritatea finanțatoare este de 30.453,28 lei, reprezentând 88% din costul total al proiectului.

,

Dezvoltarea competențelor digitale

Unul dintre obiectivele proiectului „Fiecare merită o șansă” are ca scop dezvoltarea competențelor digitale, pentru a facilita integrărea tinerilor pe piața muncii.

Astfel, participarea și absolvirea Cursului de pregătire examinare ECDL (European Computer Driving Licence) în domeniul Informaticii/Tehnologiei informaticii este un bun ajutor pentru toți tinerii, și nu numai.

Prin acest proiect 30 de tineri vor beneficia de formarea și examinarea permisului ECDL Start.

Beneficiarii vor fi împărțiți în 2 grupe iar cursul va avea loc în zilele de luni și miercuri, respectiv marți și joi, între orele 17.30-20.00.

Proiectul „Fiecare merită o șansă” este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

,

Lansare de proiect

Fiecare merită o șansă!

Așa se numește proiectul pe care Fundația noastră îl va implementa cu ajutorul Consiliului Județean Bacău, proiect care a fost lansat oficial vineri 16 septembrie la întâlnirea cu „grupul stabil” al voluntarilor. 

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 50 de tineri aflați în dificultate și beneficiari indirecți familiile beneficiarilor, partenerii din proiect și implicit comunitatea.

Mai multe detalii despre proiect puteți găsi aici:

Proiectul „Fiecare merită o șansă” este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

,

Fiecare merită o șansă

Fundația sf. Ioan Bosco în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a început proiectul „Fiecare merită o șansă”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

Fundația „Sfântul Ioan Bosco” și-a propus ca scop prin intermediul serviciilor sociale pe care le desfășoară pe de o parte asigurarea unui cadru adecvat, necesar dezvoltării unor deprinderi de viață independentă a tinerilor aflați în dificultate care să sprijine facilitarea integrării socio-profesionale prin dobândirea independenței, în cadrul Centrului privind Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă „Don Bosco, atât de necesare în viața de adult.

Obiective

  • Responsabilizarea tinerilor față de propriul viitor prin pregătirea acestora pentru viața de adult, pe plan personal, social și profesional;
  • Facilitarea integrării pe piața muncii a tinerilor aflați în dificultate prin participarea și absolvirea Cursului de pregătire examinare ECDL (European Computer Driving Licence) în domeniul Informaticii/Tehnologiei informaticii;
  • Îmbunătățirea capacității tinerilor de a fi pregătiți pentru ocuparea unui loc de muncă prin servicii integrate de informare, conștientizare, orientare, consiliere și îndrumare vocațională, personală și de carieră;
  • Creșterea accesului beneficiarilor la viața comunității prin implicarea acestora în diverse activități de educație non-formală în spiritul integrării sociale, acceptării reciproce și de voluntariat;
  • Crearea unui mediu atractiv de educație non-formală pentru beneficiarii direcţi, prin îmbunătățirea bazei materiale, realizarea de instrumente adecvate de educație și asistență si prin aplicarea corectă a metodologiei de organizare şi funcţionare;
  • Furnizarea şi dezvoltarea de abilități necesare, prin participarea beneficiarilor la programe instructiv-educative, ateliere de lucru manual, ateliere practice, artistice, sportive;
  • Derularea unor activităţi de motivare şi formare ca voluntari în rândul tinerilor în vederea realizării unor activităţi educaţionale şi recreative destinate copiilor
  • Conștientizarea comunității cu privire la importanța dezvoltării serviciilor sociale pentru copii și tineri aflați în dificultate.

Beneficiari

Prin intermediul acestui proiect și îndeplinind obiectivele propuse beneficiarii implicați dezvoltă competențe necesare pentru integrarea cât mai facilă în comunitatea lor, reușesc să crească performanțele școlare și să facă o alegere de carieră bună.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 50 de tineri aflați în dificultate și beneficiari indirecți familiile beneficiarilor, partenerii din proiect și implicit comunitatea.

Activități

Prin activitățile proiectului ne-am propus să continuăm activitățile specifice centrului DVI și în același timp să intervenim în special în mediul rural, să cuprindem un număr mai mare de beneficiari și totodată să ne dezvoltăm, să diversificăm și să îmbunătățim serviciile sociale oferite. Proiectul cuprinde următoarele activități:

  • organizarea echipei de proiect,
  • consiliere și orientarea tinerilor pentru cariera,
  • curs de ECDL,
  • activități de petrecere a timpului liber (activități de recreere, activități de dezvoltare personală, activități de voluntariat),
  • supraveghere și sprijin în efectuarea sarcinilor școlare în cadrul activităților de tip afterschool,
  • activități recreative, artistice, creative și sportive.

Promovarea și vizibilitatea proiectului asigură partea de transparentă și informare a comunității băcăuane, iar monitorizarea și evaluarea continua asigură faptul că obiectivele proiectului sunt îndeplinite.

Proiectul a început la data 9.09.2022 și se va încheia la data 09.12.2022 având o durată de 3 luni.

Rezultate

  • 50 tineri aflați în dificultate (persoane din mediul rural și urban, proveniți din familii sărace, monoparentale etc.) vor beneficia de serviciile sociale, de sprijin în realizarea sarcinilor școlare, de informare, conștientizare, orientare, consiliere și îndrumare privind integrarea socio-profesională;
  • 30 tineri vor participa la Cursul pregătire examinare ECDL și vor dobândi competențe în domeniul sistemului operator, a pachetelor Office și de colaborare online;
  • 50 tineri vor participa la activitățile de petrecere a timpului liber (activități de voluntariat, activități creative)
  • 50 de beneficiarii se vor cunoaște mai bine și vor comunica mai bine cu cei din jur;
  • comunitatea va fi mai informată cu privire la provocările/problemele copiilor și tinerilor aflați în dificultate;
  • 50 de beneficiarii vor fi motivați mai mult să-și continue studiile sau să participe la diverse cursuri în vederea integrării profesionale;
  • se vor reduce comportamentele și atitudinile negative la beneficiari și își vor forma comportamente acceptate de societate;
  • beneficiarii vor fi mult mai pregătiți în ceea ce privește orientarea profesională;
  • va scădea în rândul beneficiarilor sentimentul marginalizării și excluderii ca urmare a condițiilor de trai precare;
  • beneficiarii vor dispune de cunoștințele necesare pentru a putea beneficia de o gamă largă de servicii din societate

Valoarea proiectului este de 34.606,00  lei, iar suma solicitată de la autoritatea finanțatoare este de 30.453,28 lei, reprezentând 88% din costul total al proiectului.