București, 21 noiembrie 2019
În județele Bacău și Galați, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme și a participa la activități educaționale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. În jud Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educația celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău și Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu. Seniorii din jud. Galați vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicorești și în Centrul comunitar „La Vale” din Galați.
Seniorii care doresc să se implice activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.
Prin activități de voluntariat, vârstnicii își pot valorifica experiența, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school, ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare, să își decopere pasiuni ori să își dezvolte noi abilități.
„Activez ca voluntar de aproape 5 ani. Sunt foarte mulțumit de programul pe care îl facem cu copiii: îi ajutăm cu ce putem – la teme, la citit, scris, cultură generală, cu sfaturi pentru viață. Voi continua să ajut cât pot și cât mă vor ține puterile, pentru că iubesc copiii. Îi înțeleg pentru că și eu am avut o copilărie grea”, spune dl. Dumitru, în vârsta de 86 de ani, voluntar la un centru intergenerațional din sectorul 6.
Cele patru centre din jud. Bacău și Galați au fost recent incluse în programul „Generații-centrul comunității”, derulat de Fundația Regală Margareta a României și finanțat de Raiffeisen Bank. Inițiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori și copii și tineri care au nevoie de ajutor și îndrumare. Programul este implementat în 22 de centre sociale școală după școală din întreaga țară, în parteneriat cu Fundații Comunitare, care atrag fonduri și resurse din comunitatea locală pentru a asigura continuitatea proiectelor de acest tip.
Peste 300 de voluntari seniori și peste 1000 de copii din 8 județe au fost implicați în programul „Generații”. Seniorii voluntari în proiect au demonstrat că experiența, abilitățile și competențele lor pot fi utile pentru generația tânără și, alături de echipa specializată a centrelor, au contribuit la îmbunătățirea situației sociale și școlare a copiilor.
Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul școlar generat de sărăcie și îmbătrânirea accelarată a populației. Centrele de zi care asigură asistență socială și sprijin educațional copiilor ce provin din familii nevoiașe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât și de personal. În același timp, mulți dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social și a sentimentului de inutilitate. În acest context, mobilizarea persoanelor vârstnice ca o resursă pentru cei din jur reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă.